Călătorește acolo unde te duce inima cu rent a car Otopeni

,, Draga mea,

Nu există cuvinte îndeajuns de multe în vocabularul iubirii, pentru a-ți mulțumi pentru toate clipele frumoase pe care mi le oferi zi de zi.

Nu vreau să își spun lucruri mărețe, sau să îți aduc luna de pe cer ca Jim Carrey în Dumnezeu pentru o zi, dar vreau ca aceste zile să fie perfecte, să te răsfăț așa cum meriți, de aceea m-am gândit că avem nevoie de un timp doar pentru noi doi.

Ce ai spune dacă am fugi pentru 2 zile în Brașov, știu că ți-ai dorit de foarte mult timp să mergem la munte, așa că nu îți planifica altceva pentru 14 februarie. Nu își face griji pentru mașină, știu că o avem la reparat, dar acest lucru nu trebuie să fie un impediment. Am apelat la o firma de inchirieri auto, așa că vom putea pleca liniștiți către Brașov. Nu te gândi la bani așa cum faci de obicei, cu rent a car în bucurești vom călători în siguranță, iar prețurile sunt mai mult decât accsibile. Nu te gândi nici cu cine vom lăsa copilul, am vorbit deja cu mama-soacră, să stea cu el 2 zile, și a fost mai mult decât încântată, știi cât de mult își iubește nepotul.

Am rezolvat cu hotelul, e un hotel cochet foarte aproape de centrul Brașovului, și desigur am căutat să aibă și piscină, așa că să nu uiți să îți iei și costumul de baie.  Cu mașina închiriată de la rent a car bucuresti, vom ajunge destul de repede în Brașov. Știu că pe lângă ski, îți plac locurile istorice așa că m-am gândit să vizităm Cetatea Făgărașului.

Te iubesc!!

P.S. Am închiriat mașina ta de vis. ”

Orice femeie și-ar dori astfel de surprize de la bărbatul iubit. Nu ai nevoie de un eveniment important pentru a face acest lucru, dar ziua îndrăgostiților este momentul perfect pentru a petrece timp de calitate cu cel drag. Să apelezi la serviciile de rent a car,  să pornești cu iubita într-o destinație necunoscută, pe care să o descoperiți împreună e un mod excelent de a crea amintiri de neuitat și momente care vă unesc și mai mult.

DE CE SĂ ÎNCHIRIEZI O MAȘINĂ?

  • dacă mașina ta e la reparat sau poate nu deții una, vei ajunge acolo unde dorești rapid și confortabil, fără să depinzi de mijloacele de transport în comun.
  • poți apela la o mașină cu șofer,  dacă nu ai carnet de conducere.
  • prețurile sunt accesibile, și poți alege mașina mult dorita dintr-o gamă variată de modele.
  • dacă vrei să își cumperi o mașină și nu te-ai decis încă, poți închiria modelul dorit pentru a testa performanțele acesteia.

Să îți surprinzi persoana iubită nu e un lucru demodat, ci e un lucru vital pentru o relație solidă. O escapadă la munte, un trandafir, o ieșire la o cină romantică, un cadou deosebit sunt doar câteva elemente care alungă monotonia din cuplu, și consolidează iubirea care vă unește.

Comentarii

comentarii

4 thoughts on “Călătorește acolo unde te duce inima cu rent a car Otopeni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *