OOTD- Rochie Wine Red

Ieri mi-am făcut curaj și am ieșit la pozat. Vremea a ținut cu noi, 10 grade pe timp de iarnă e chiar un lux. Nu pot spune că nu am tremurat, dar ce mai contează mai ales când trebuie să fii fashion? 🙂

AM PURTAT/I WORE:

Rochie/Dress-LINK

Rochia e superbă, îmi place la nebunie. Se așează bine pe corp și chiar îmi doream o rochie din lâniță de lungime medie pentru temperaturile de afară. Mărimea este one size, cred că merge până la L.

Rochia este comandată de pe site-ul Gamiss, un site online descoperit de curând, unde am găsit nu doar haine pentru femei, dar și pentru întreaga familie.

Pe cât îmi place rochia, mă intrigă foarte mult partea din spate, adică are o crăpătură de toată frumusețea. Nu, nu e ruptă, ci așa e modelul, am văzut acest lucru doar când am primit-o. De fapt, pe pozele de pe site apare și partea din spate, dar nu am dat atenție detaliilor. Cum vi se pare? Ideea e că se cam ridică, fiind mulată pe corp și tare mi-e teamă să nu se vadă ce nu trebuie. Am crezut că poate crăpătura vine în față, dar nu cusăturile de la guler sunt cam stricte. Anyway, o s-o port și așa, poate e un trend pe care sincer eu nu îl știu. Cred că acea crăpătură trebuia să fie mai scurtă, așa văd în poza de pe site.

Pe site, scrie că e o rochie-sweater pentru colanți, dar lungimea e de rochie. Cu sau fără crăpătura, rochia îmi place mult, materialul este calitativ și foarte călduros, așa că dacă vă încânta ideea unei rochii deosebite, o puteți comanda de pe site-ul Gamiss, la un preț chiar foarte bun de 16.69$.

Culoarea este foarte plăcută, e un roșu-vișiniu, dar o mai găsiți pe alb și galben.

Comanda vine într-o lună, dar vă puteți alege multe haine la prețuri accesibile.

VĂ AȘTEPT IMPRESIILE CU MARE DRAG!

VĂ MULȚUMESC PENTRU VIZITĂ!

 

Comentarii

comentarii

10 thoughts on “OOTD- Rochie Wine Red”

  1. Chiar ieri ma uitam pe site dupa o asemenea rochie, intr-adevar crapatura e cam periculoasa dar oare nu se poate prinde un pic? Rochia e prea frumoasa ca sa fie afectata de crapatura aia …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *