Pentru cei puternici nu există limite

Viața mea nu a fost niciodată o poveste de basm, din contră a fost presărată cu multe hopuri, lacrimi și cumpene.

Nu regret nimic din tot ceea ce am trăit, căci cu siguranță fără toate evenimentele din viața mea nu aș fi devenit femeia puternică din prezent. Cu siguranță cea mai grea decizie din viața mea a fost divorțul. Se întâmpla acum 6 ani de zile. Nu mi-a fost ușor să cresc singură un copil, să o iau de la zero cu un copil de 4 luni, dar timpul vindecă orice rană și Dumnezeu îți dă puteri pe care nici nu credeai că le ai și reușești să mergi mai departe. Când am divorțat, puțini oameni mi-au fost alături, credeam că niciodată nu o să îmi mai refac viața, de…auzisem prea des în jurul meu: Cine o să te ia cu un copil?

Dar, după orice furtună, răsare soarele, și acum 3 ani și ceva, în viața mea a apărut cel care m-a învățat cum e să fii iubită cu adevărat. De aceea, azi aș vrea să îi mulțumesc iubitului meu cel care a dat un nou sens vieții mele, cel lângă care am învățat ce înseamnă să ai o familie, persoana care îmi e alături necondiționat de aproape 4 ani.  El mereu zice că eu sunt cea puternică în relația asta, dar el este cel care mă echilibrează, cel care îmi dă speranță atunci când clachez și văd totul negru. El m-a reînvățat să cred în mine, să mă prețuiesc mai mult, și datorită lui am devenit o femeie și mai puternică și încrezătoare în forțele proprii. Am trecut și noi prin multe hopuri, dar iubirea a fost ingredientul care a făcut relația noastră mereu puternică.

Aceste rânduri au fost inspirate de Stalinskaya care anul acesta aniversează 20 de ani pe piața din România. Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

stalinskaya

Dragul meu, îți mulțumesc pentru toată iubirea ta.  Împreună avem o casa a noastră, un locșor pe care îl numim acasă. Aici este universul în care ne iubim, râdem, plângem, ne certăm, ne împăcăm, zâmbim, ne relaxăm, ne enervăm. E locul în care savurăm o masă bună, și ne delectăm din când în când cu câte un pahar de Stalinskaya, în cinstea tuturor evenimentelor care ne-au făcut mai puternici. Viața nu e plină doar de roz și fericire,  viața înseamnă să lupți pentru tine și pentru cei dragi, să nu cedezi, să ajungi acolo unde privind în urma ta să spui cu mândrie: Eu am făcut toate astea….Pentru cei puternici nu există limite, limita lor e doar cerul, și poate nici el.

Comentarii

comentarii

8 thoughts on “Pentru cei puternici nu există limite”

  1. Ce frumos i-ai mulțumit! 😊 să-ți trăiască copilul şi să nu mai ai parte de ce ți s-a întâmplat în trecut

  2. Sanatate si multa iubire in continuare. Nu conteaza ce zice lumea. Important este sa va iubiti, sa va sprijiniti si sa mergeti in aceeasi directie. Iubirea invinge totul.

  3. Vodka trateaza multe… dar totusi eu o folosi pentru a sarbatori mai mult. Povestea ta de viata este impresionanta. Ce nu omoara te face mai puternic! Felicitari pt articol!

  4. Se spune că noi suntem singurii care ne punem limite, lanțuri și piedici. Ar trebui să ne oferim liberatea de a ne îndeplini visele și tot ceea ce ne dorim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *