Ce aș face până la 60 de ani?

Timpul trece mult prea repede pe lângă noi sau noi trecem prea repede prin viață uitând să mai trăim cu adevărat? Prinși în fuga după bani, copleșiti de grijile zilnice, ne scufundăm în ritmul alert al fiecărei zile uitând într-un cufăr al inimii visele noastre.

Dar nu vreau să uit de visele mele, căci fără vise oare ce ar mai fi viața? Un lung șir de zile fără rost? Nopți fără nesomn? Viața fără de culoare?

Provocarea de azi: 5 lucruri pe care le-aș face până la 60 de ani!

  1. UN AL DOILEA COPIL– îmi doresc nespus o fetiță. De când mi-am imaginat cum ar fi familia mea, mi-am dorit ca primul copil să fie băiat, al doilea o fetiță. Cu băiatul am rezolvat, mai rămâne fetița. Îmi e dor de perioada când ei sunt bebeluși, dar îmi e și teamă că îmi va fi foarte greu să mă descurc cu doi copii. Cu toate temerile inerente, sper din tot sufletul ca tot universul să conspire la acest vis frumos.
  2.  O CASĂ– chiar dacă acum am un loc al nostru, îmi doresc să stau la casă. O casă cochetă, cu o curte imensă, cu un leagăn și un foișor unde să ne petrecem serile de vară,  cu camere spațioase. Neapărat în camera mea vreau un dressing unde să îmi înșir hainele și toată încălțămintea, fără să mai fiu nevoită să le îngrămădesc în șifonier ca acum. Să nu uit de vreo 3 pisci și doi căței, cât îmi e dor de animăluțe simpatice pe care să le smotocesc și să le iubesc..
  3. SĂ CĂLĂTORESC– lista ar fi atât de lungă cu locurile în care aș dori să călătoresc încât ar trebui să fac o postare separată. Printre obiective aș vrea să ajung la Paris, Țara Sfântă, Egipt, Viena, Italia, etc.
  4. SĂ FOTOGRAFIEZ la un nivel profesional. Pentru asta am nevoie de un aparat performant, și desigur de ceva cursuri. Cochetez cu fotografiatul și în acest moment, dar vreau să fac din acest lucru un lucru profi.
  5. SĂ DEVIN O BUNICUȚĂ COCHETĂ– ei da, îmi doresc multă sănătate mie și familiei mele, și vreau să ajung la 60 de ani și să îmi cresc nepoțeii și să le povestesc de câte în lună și în stele.

Ar fi mult mai multe lucruri pe care aș vrea să le fac până la 60 de ani, dar mă rezum la acestea.

Provocarea a venit de la YO Sirop de fructe care anul acesta împlinește 60 de ani de experiențe frumoase. Nu e doar o vârstă, ci rezultatul unei munci de excepție pentru a reda oamenilor zâmbete într-un sirop memorabil.

Oricât ar fi de greu visul tău, nu uita că atunci când îți dorești un lucru cu adevărat, crezi în el, dar și muncești pentru realizarea lui, întreg universul  va conspira la îndeplinirea lui. Iar atunci când ai nevoie de pauze, savurează în liniște sau alături de cei dragi un pahar de YO sirop de fructe,  reîncarcă-ți bateriile, și nu uita dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.

 

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “Ce aș face până la 60 de ani?”

  1. Mmmm majoritatea parca ar fi dorintele mele. Si eu imi doresc un al doilea copil si desi prima este o fetita tot o fetita as vrea, iubesc sa calatoresc si as sta non stop plecata, imi place fotografia si o fac momentan la nivel de incepator desi as fi dispusa sa investesc in acest hobby si …. evident ca o bunicuta cocheta cu multi nepotei in jur ar fi ideal si perfect!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *