OOTD-Cămașă în degrade

Infinitul.. Sau căutarea noastră spre perfecțiune, spre a fi mai buni, mai aproape de Divinitate. Uităm însă că infinitul e în noi, că suntem bucățele din divinitate.

Am trecut de vreo câteva ori pe lângă Coloana Infinitului a lui Brâncuși, dar niciodată nu o vizitasem, poate că totul în această viața se întâmplă cu un scop și la momentul potrivit.

Cu siguranță trebuia să ajung aici, cu iubitul meu, fix în ziua în care am împlinit 30 de ani.

Am purtat o ținută lejeră care mie îmi place mult, poate pentru că sunt culorile mele preferate. Am primit multe laude pentru cămașa mea.

AM PURTA/I WORE:

Cămașă/Shirt- LINK

 

img_8183s

Inițial când am văzut cămășa pe site-ul Banggood am crezut că este din denim, dar nu este din denim, este dintr-un material subțire, care se așează bine pe corp și să știți că se și calcă foarte ușor. Mă gândeam că se va șifona, dar pozele sunt făcute după câteva ore petrecute în mașină până a ajunge în Tg.Jiu, așa că se prezintă foarte bine după ore de purtare.

 

img_8203c

Mărimea aleasă este S și îmi e foarte bună. Degradeul de culori e de mare efect, iar cămașa se poate purta în multe combinații, atât în ținute casual, dar și elegante.

img_8173g

img_8245b

img_8230cc

Îmi place cămașa mea, am fost inspirată când am ales-o pentru că o pot purta în multe combinații și este o piesă vestimentară simplă, dar de efect.

img_8242fff

 

Pe site-ul Banggood, transportul este gratuit indiferent de valoarea comenzii, ceea ce e super pentru un site străin. Cămașa a venit chiar repede, în 3 săptămâni, dar a venit la Poșta Vamală.

 

VĂ MULȚUMESC PENTRU VIZITĂ/THANKS FOR STOPPING BY!

SĂ AVEȚI UN WEEK-END MINUNAT/HAVE A GREAT WEEK-END!

 

 

Comentarii

comentarii

3 thoughts on “OOTD-Cămașă în degrade

  1. Camasa are un colorit interesant. Nu cred insa ca este genul meu. Dar, ca si tine, cred ca poate fi asortata la mai multye tinute 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *